F…ing Immigrant

De 3 luni de zile sunt si eu in rand cu lumea si muncesc. Jobul a venit la fix, cand cele 6 luni de inactivitate si planuri peste planuri incepusera sa-mi cam iasa pe nas, ba chiar sa se si reverse pe ici  pe colo (peste talia pantalonilor in principal). Mi se luase de atata prajiturit – am fost si eu un imigrant model si am facut la bunatati din lipsa de activitate, de nu ma mai recunosteam. De gatit gateam si “back home”, dar nu complicaciuni si atat de des ca aici. 

Deci am job. Si nu orice job, din ala de trebuie sa ma trezesc la 6.30 am, moartea pasiunii pentru mine ca nu mi-a placut niciodata trezitu cu noaptea in cap. Dar nici mersul la culcare devreme. Si daca am job, am si colegi de munca, evident. La inceput am fost intern, deci am muncit fara plata. Si mi-am inceput internshipul pe post de sales support pentru ca fix atunci cand am solicitat eu internship la companie pleca supportul in concediu 2 saptamani. Si nu e bine sa ai pe cineva care face munca gratis? Dar s-a dovedit ca engleza mea orala nu e destul de dezvoltata, asa ca la sfarstul celor 6 saptamani de internship mi s-a propus un job in productie. Pe care l-am luat cu ambele maini ca am zis ca orice e mai bine decat nimic. Asa ca iete-ma facand way finding signs (aka placute de usi).

De aproape 3 luni sunt “assembler”, in departamentul Braille & Tactile, adica facem placute de usi cu scrisu in relief, ba chiar si cu alfabetul Braille pe el. Cand mi-am gasit job am fost tare bucuroasa ca am zis ca e bine, intra un ban in casa si prin intermediul meu si, cel mai important, imi exersez si engleza. Dar surpriza! De ban nu zic, ca intra, nu e mult, dar e bun si ala. Dar engleza nu mi-o prea exersez ca n-am cu cine vorbi. Am povestit despre colegii mei care stau toata ziua cu castile in urechi, deci nu pot sa vorbesc decat singura. Si daca nu au castile in urechi nu vorbesc cu mine decat daca ii intreb eu de sanatate. Desi ne vedem zi de zi ei nu sunt curiosi de unde dracu am venit in tara lor, cum o fi la mine acolo, ce-am facut eu acolo si de ce am decis sa vin aici. Nimic. Dar nici nu vad de ce ar fi curiosi, ei oricum s-au nascut in “the best country in the world”. Deci ce mai conteaza restu lumii, nici nu exista.

Un roman stabilit aici de muti ani imi spunea cum niciodata nu s-a simtit total acceptat de colegii de munca. Eu am zis ca n-o fi avut noroc, dar se pare ca traiesc acelasi lucru. Nu zic, daca ii intreb ceva imi raspund, ba chiar ma ajuta, dar cred ca fac asta doar pentru ca asa scrie in fisa postului. Ce am mai observat la ei este ca ei lucreaza impreuna la un proiect, dar mie imi dau mereu proiectul meu. Eu sunt echipa.

Cateodata ma gandesc ca poate sunt eu paranoica, dar intr-o zi s-au decis ei sa plece la ora 4, desi programul se termina la 5. Nu m-au intrebat care e planul meu, daca mai stau sau plec, dar mi-au inchis radioul si au stins si lumina. De s-a minunat si seful meu ca cica “they sent you home”, dar cica sa nu-i bag in seama ca nu si-au dat seama. Nu i-am bagat. Dar azi am facut acelasi lucru. Am inchis tot pentru ca unul din colegii mei era la fumat si eu am crezut ca au plecat cu toti. Ca mai au si prostul obicei de a nu saluta cand parasesc incinta. Dar m-am intalnit cu el la iesire si i-am zis ca am crezut ca a plecat si am stins tot pe acolo. Dar cand ei au plecat eu eram acolo, adica ma vedeau facandu-mi treaba, dar or fi zis ca ma descurc si pe intuneric.

Intr-o alta zi stateam pe un scaun si m-am ridicat de pe el cateva minute pentru ca aveam treaba la PC. Si cand m-am intors disparuse. Il luase unul dintre ei, ca i-a trebuit. De ce sa-si aduca alt scaun, cand ala era acolo? Intr-o prima faza m-am enervat si am vrut sa ma iau de el. Dar apoi am zis ca n-are rost si mi-am adus eu alt scaun. N-am venit in Canada sa le fac educatie mandrilor ei cetateni. Daca atat pot, atat fac. M-am decis sa le urmez exemplu si sa ma fac si eu ca ploua la multe faze. Si in plus, eu am si avantajul ca nu prea stiu engleza, deci oricand pot sa spun ca nu am inteles ceva sau poate nici n-am auzit. Pana la urma I’m just another f…ing immigrant!

5 thoughts on “F…ing Immigrant

  1. Georgiana, am citit tot postul tau, multe lucrurile mi le povestisesi deja si, asa cum am mai vorbit, oamenii aia poate nu-si dau seama de lucrurile pe care le fac si tragedia iese din faptul ca tu le asociezi gesturile cu unele deplasate din punctul tau de vedere. Nu contest nici pe departe faptul ca in mintea lor ai putea fi doar un f…ing immigrant, dar de ce te-ar interesa pe tine ce e in mintea lor? Ai vazut foarte bine ca unii sunt ca usa…pai sunt ca usa cand unul ma intreaba cat costa kilogramul de branza, eu ii zic 19.99 dolari, dupa care ma intreaba si suta de grame cat e? WTF?

    • Nu e ma nici o tragedie. Mereu am avut probleme cu scrisu, ca nu stiu sa transmit ce trebuie :-)). N-am vrut sa sune tragic nici pe departe. Probabil ca sunt doar ignoranti. Din ce am vazut, cunoasterea lor se limiteaza la ce vad in filme si cam atat. Si nici nu sunt afectata de atitudine, dar nu pot sa nu ma mir. Doi bani nu dau pe parerea lor despre mine. Eu imi vad de treaba, si in rest, sanatate si la gara! Si pana la urma cat e suta de grame? =))

  2. frumos blogul tau.
    io nu prea le am cu internetul,dar de cand cu emigrarea ,cautam tot ce se poate despre canada . am gasit mai multe blog-uri . dupa ce am petrecut doua zile citind unul care m-a facut sa ma mai gandesc o data daca mai vreau sau nu in canada ”(filosofie pe bodura” ii zice ) am gasit acest blog . m-am mai luminat putin si chiar mi-am luat inima in dinti sa scriu ceva . noi vom merge in new brunswik . pe aproape de halifax(oarecum). peste tot gasim romani care pleaca doar in marile orase ,si fiecare isi spune parerea despre locurile acelea .
    despe canadezi nu stiu prea multe dar un lucru stiu, ca sunt cam la fel ca americanii ,adica nu isi folosesc creierul . ne gandeam noi intr-o zi ,de ce se tot sperie aia cand vine cate un val de ninsoare si imediat inchid scoli ,baga tot felul de stari de urgenta etc . poi ,la noi in romania ,poate sa ninga si o saptamana ca nu se sperie nimeni . si sa fie zapada de un metru ca tot nu dispera nimeni .
    asta ,e .vedem noi cand ajungem acolo .
    va dorim numai de bine . .

    • Multumesc. Ma bucur ca blogul meu aduce optimism. Cat despre alte opinii ce post sa zic este ca fiecare experienta e diferita. Nu exista sabloane in care sa ne incadram toti. Unora le e mai bine, altora mai putin bine. Pana la urma eu cred ca e si in functie de alegerea fiecaruia. Unii aleg sa vada partea plina a paharului, altii doar pe cea goala. Eu am ales sa vad si ce e frumos si ce e mai putin frumos aici. Viata de imigrant nu e usoara, dar nu e nici doar intunecata si plina de lucruri negative. Francisca exprima mult mai bine ce vreau eu sa spun. Numai bine si voua!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *