Ieri scria Francisca, si eu eram de acord, ca deja am intrat in rutina dupa un an de Canada si nu mai observam detalii remarcabile care sa ne inspire pentru scris ceva pe blog. Acu eu recunosc ca nu doar pentru ca nu mai observ lucruri in jurul meu, dar imi vine asa cate o idee…

Mi-a venit acu si tre sa o scriu. Cand eram in Romania mi se parea ca n-am timp de nimic. Nu imi ajungea timpul sa termin toate treburile la serviciu, dupa serviciu tot timpul meu liber il petreceam in masina in drum spre casa – imi lua cam 1.5 ore sa ajung acasa. Ajungeam acasa…

Astazi m-am simtit bine, uite asa fara motiv. De dimineata nu parea a fi o zi prea buna ca imi pierdusem telefonul. Aseara am fost la cursul de engleza, pe care il frecventez mai mult asa, de dragul socializarii, ca la vorbit tot nu mi-am dat drumu inca si am vrut sa caut un numer…

Desi ma preumblu pe la umbra artarului de veo 10 luni (de fapt nici nu e asa mult) nu incetez sa ma minunez de ce vad in jurul meu. Despre oamenii amabili si zambitori am povestit, cu astia deja m-am obisnuit si am si invatat sa raspund la fel. Dar mai sunt multe altele. 

Azi n-am avut chef de nimic. M-am tarat la serviciu cu greu, mi-am facut treaba cu greu, nici chef sa deschid gura sa vorbesc n-am avut. Mi-am pus si eu un ranjet pe fata si cand mi se adresa cineva si nu era musai sa raspund, le bagam “zambet”. Noroc ca nu se inghesuie nimeni…